COMITETUL NAŢIONAL: BIOGRAFII
PUBLIO FIORI
Preşedintele Comisiei ştiinţifice al Comitetului Naţional “pentru
studiul principiului subsidiarităţii, fraternităţii, solidarităţii
şi egalităţii de la papa Leon al XIII-lea la Constituţia
europeană"

Vicepreşedinte a Camerei Deputaţilor în a XIV-a legislatură.
Laureat în Drept, experienţa sa
politică îşi găseşte începuturile în Democraţia Creştină, partid
pentru care a militat până la desfiinţare.
De la 1 iulie
1992
a fost subsecretar de stat la Ministerul Poştelor şi
Telecomunicaţiilor în guvernul condus de Giuliano Amato şi din 6
mai 1993 face parte din guvernul Ciampi ca subsecretar de stat în
cadrul Ministerului Sănătăţii. Apoi aderă la Alianţa Naţională,
unde va rămâne timp de un deceniu.
În guvernul condus de Silvio Berlusconi este numit ministru al
transporturilor şi Navigaţiei.
În iulie 2005 abandonează Alianţa
Naţională.
În noiembrie 2005 aderă la noul
proiect politic al Democraţiei Creştine pentru Autonomie care îl
alege preşedinte al partidului pe care îl va părăsi mai târziu.
În septembrie 2006 Publio Fiori
fondează mişcarea politică Reînfiinţarea Democraţiei Creştine.
